Dac-ar fi ca din istoria Bucureştilor să ştergem bisericile şi hanurile – adesea cele două tipuri de clădiri fiind integrate chiar într-un ansamblu – ar însemna să dăm uitării adevărata poveste a Capitalei României.
Ajuns capitală, atât prin bunăvoinţa arătată de unii domni, care au zidit aici o curte domnească, cât şi prin firmanul turcesc din 1659, oraşul şi-a afirmat poziţia de cel mai important centru cvasi-liber din apropierea a trei mari imperii. De aceea, cu cât situaţia Ţării Româneşti a devenit mai încurcată în relaţiile internaţionale, cu atât numărul hanurilor bucureştene a crescut, acestea fiind mai mult decât locuri în care se adăposteau negustorii. Aici, la un pahar de vin, pe lângă discuţiile despre afaceri şi politică, se plănuiau schimbări, revolte şi jafuri. Era o certitudine faptul că prin hanurile Capitalei mişunau agenţii diverselor puteri interesate de zona Balcanilor.
Hanul Solacolu (Solacoglu) este, probabil, unul dintre locurile reprezentative din această categorie. Undeva pe Calea Moşilor, la numărul 132-134, fraţilor Solacoglu construiau chiar în anul Unirii Principatelor un han de lux, uşor exclusivist, dar într-o arhitectură bucureşteană autentică. Inițial, arhivele orașului notează că cei doi aveau în plan ca aici să se afle o fabrică de paste făinoase, pentru ca la etaj să fie amenajate patru apartamente în care să locuiască numeroasa familie a negustorilor bulgari. Planurile prevedeau însă și spații de cazare pentru călătorii și negustorii care străbăteau Bucureștiul. De în partea din spate a și funcționat o fabrică de paste făinoase.
În scurt timp de la inaugurare, aici veneau negustori cu stare şi străinii de vază aflaţi în tranzit prin oraş. Făcând un exerciţiu de imaginaţie şi ignorând starea avansată de degradare a complexului, putem vedea cum pe cele două porţi mari ale hanului, unicul care menţine stilul arhitectonic în formă de „U”, intrau şi ieşeau trăsuri de lux.
Deşi în zilele noastre tencuiala faţadelor clădirii de patrimoniu este prăbuşită, zidurile crăpate, şirul celor douăzeci de ferestre de la etaj rămase demult fără geamuri, scările din lemn dezmembrate şi acoperite de mormane de gunoi, edificiul prezervă detalii inedite, cum ar fi prispa cu geamlâc, unică în Bucureşti. În vremurile bune avea peste 100 de camere de cazare, iar la parter, spre Calea Moșilor se aflau mai multe prăvălii, în timp ce pivnițele clădirii adăposteau marfa celor ce veneau să înnopteze aici.
Mărturie a celor de mai sus, cu privire la activităţile politice şi de lobby duse odinioară între pereţii acestui han, stă o plăcuţă comemorativă, care aminteşte că acolo a locuit Liuben Caravelov, lider al emigraţiei revoluţionare bulgare în ajunul Războiului de Independenţă. Informaţia cu pricina ar sări poate mai repede în ochii trecătorilor dacă placa nu ar fi murdărită de o inscripţie mare, roşie: „GOGU”.
Chiar dacă i-a fost afectată autenticitatea, clădirea are o certă valoare de resursă culturală capabilă să ilustreze atât influenţe ce aparţin stilului „eclectic timpuriu”, cât şi elementele caracteristice arhitecturii epocii. Din cererea de construcţie scrisă în română cu litere chirilice şi din planurile originale păstrate la Arhivele Naţionale, aflăm că fraţii Solacoglu doreau „să ridice un cat deasupra prăvăliilor în fiinţă, cu această ocazie schimbând şi tocurile uşilor şi ferestrelor construcţiei ce aveau faţa la Strada Moşilor”. Clădirea hanului Solacolu urma să aibă pivniţe, prăvălii la parter şi patru apartamente la etaj.
Construcţia a fost afectată de un incendiu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi-a păstrat caracterul de locuinţă până spre sfârşitul anilor ’80, când a fost în pericol de demolare. În 1997, aflată încă în proprietatea Primăriei Generale, clădirea de patrimoniu a hanului Solacolu a fost introdusă în Planul Naţional de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric, însă nimic concret nu s-a întâmplat.
Clădirea hanului, edificiu aflat în patrimoniu, a fost retrocedată în 2003 urmaşilor familiei Solacoglu, iar „chiriaşii” (mai multe familii de rromi ce derulau aici o serie de activităţi infracţionale, mai ales prostituţie) au fost evacuaţi în noiembrie 2007. Atunci s-a vorbit mult despre un proiect de restaurare şi reabilitare, care viza conservarea arhitecturii clasice şi consolidarea hanului Solacolu, dar lucrurile au rămas la stadiul de proiect.
Timpul este neiertător, astfel că în 2010 întregul acoperiș al clădirii s-a prăbușit, și odată cu el mare parte din zidurile interioare. De-atunci, mai multe proiecte și inițiative au eșuat, ultima tentativă fiind în anul 2016, sub forma un parteneriat public-privat ce dorea să apeleze la fonduri europene.
Hanul Solacolu a revenit în subordinea Primăria Capitalei
Hanul Solacolu ar putea însă să devină în următorii ani un spațiu cultural, după ce clădirea reintrată în subordinea Primăriei Capitalei, fiind expropriată de la urmașii fraților Solacoglu contra sumei de 4,5 milioane de lei, ar fi renovată și restaurată. Exproprierea fusese aprobată încă din anul 2019, însă nu a fost realizată în cel mult 90 de zile, astfel că procesul a trebuit să fie reluat. În cele din urmă aceasta s-a realizat, dar lucrurile sunt încă la început.
Abia anul acesta autoritățile promit că primul pas – punerea în siguranță a clădirii, deoarece ruina clădirii istorice reprezintă la această oră un adevărat pericol pentru trecători – va fi demarat în sfârșit. De teama să nu fie loviți de resturi care cad din zidurile clădirii, pietonii trec pe trotuarul celălalt de pe Calea Moșilor, iar tramvaiele care circulă în zonă au viteza limitată la cinci kilometri la oră, deoarece imobilul se cutremură la propriu de fiecare dată când trece un tramvai.
