Tur Ghidat

O plimbare istorică prin Târgul Obor

De ce Târgul Moșilor?

Zona Pieței Obor, chiar dacă pare una mărginașă și de dată recentă în istoria Bucureștilor, ea are o lungă istorie, fiind  menționată prima dată în secolul al XVIII-lea. Târgul Moșilor, cum era numit sau Oborul de vite, a fost inițial un bâlci organizat anual la capătul străzii Podului de Afară (Calea Moșilor). Zona are multe povești și a suferit multe transformări radicale în ultimii 150 de ani.

Recomandările noastre

Pentru a asigura posibilitatea parcurgerii traseul, vă propunem 2 date când ghidul nostru vă va purta prin povestea celui mai important târg al Bucureștilor, precum și zona limitrofă. Ceea ce trebuie să faceți e doar să aveți încălțăminte confortabilă și vreo 2 ore și ceva la dispoziție.

Datele tururilor

  • 23 Septembrie 2023
  • 24 Septembrie 2023

Orele: 10.30 – 13.00

 

Punct de întâlnire/ Plecare

Parcul Obor, București (lângă Magazinul Obor, în fața Primăriei Sectorului 2)

Ghid / Curator

Istoric Iulian Sîmbeteanu

Detalii despre tur

Participarea la tur este gratuită. Suportul financiar este asigurat de Primăria Sectorului 2. Totuși pentru a nu perturba liniștea publică grupurile nu pot depăși 60 de persoane. De aceea vă invităm să vă înscrieți din timp.

Obiective Principale

Secretele Morii lui Assan – de ce primăria a cerut scurtarea înălțimii coșurilor de fum

Frumoasa și necunoscuta Gară Obor

Alte detalii ale turului

 

Pe unde ne vom plimba

Dacă întâmpinați dificultăți de orice fel cu înscrierea nu ezitați să ne contactați la adresa de email turismistoric@gmail.com

Harta Traseului 

Vom pleca din Parcul Obor din fața Primăriei Sectorului 2, de la Crucea Negustorilor din 1877, apoi mergem spre intersecția Calea Moșilor cu bulevardul Ștefan cel Mare, pentru a descoperi istoria zonei Oborului de vite și cum s-a schimbat până la ce vedem azi – Magazinul Obor, apoi urmează Moara lui Assan, Biserica Sfântul Dumitru Colentina, blocul supraviețuitorilor cutremurului din 1977, Halele Obor, fabricile Aversa și Mecanică fină, și ne vom opri la Gara Obor. Turul va fi presărat și cu alte obiective surpriză.

Parteneri

Acest material este publicat în cadrul proiectului „La pas prin Sectorul 2”, derulat de Asociația Turism Istoric cu susţinerea financiară a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2023 în baza Ordonanței nr. 51/1998 privind sistemul de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti

Primaria Sectorului 2

Asociatia Turism Istoric